O mărturisire a unui tată adoptiv, care te va emoționa până la lacrimi

O să încep cu o mică prefață…

Loading...

Eu am un mare neajuns – nu știu și nu pot să fiu indiferent. De mai mulți ani ne-am mutat de la țară, aici în oraș și încă nu pot să înțeleg de ce aici e normal să mergi fără să-ți pese pe lângă un om care are nevoie de ajutor sau să alungi o femeie cu copilul în brațe în stradă pentru că nu are cu ce achita chiria.

Mie mi se rupe inima când văd că cineva se confruntă cu probleme atât de mari. Eu nu pot să mă prefac că nu văd nimic. Eu nu pot fi fericit, atât timp cât cineva lângă mine e nefericit. De aceea, încerc să-i ajut pe cei care au nevoie de ajutorul meu.

Loading...

Asta s-a întâmplat în 2006. Într-o zi, după serviciu, am mers la mall cu niște treburi, la ieșire mi-a atras atenția o fetiță și mama sa, care pare-că-se nu era în apele ei:

-Ce vrei de la mine?! – a strigat ea la fiica sa.

-Vreau să mănânc, – i-a răspuns încet aceasta.

Nu departe de ele, se vindeau bunătăți pentru copii. Iar după cum era îmbrăcată și după cum vorbea, se vedea că fetița era într-adevăr flămândă. Mama sa însă își ieșise cu totul din fire, a îmbrâncit-o, a țipat la ea, acuzând-o că i-a distrus viața, după care a plecat.

Să zic că am rămas șocat e ca și cum nu aș fi spus nimic. Fetița, neînțelegând unde s-a dus mama ei, s-a așezat pe un scaun și a început să plângă.

Mi s-a făcut jale de ea, dar nu știam dacă e cazul să mă implic sau nu. Credeam că mama ei se va întoarce în curând, se vor împăca și va fi totul bine. Am așteptat 20 de minute. De fetiță nu s-a apropiat nimeni în acest timp. Atunci am decis să merg la ea și să o ajut să se calmeze. Sincer să vă zic, mă temeam un pic să nu fiu înțeles greșit: un bărbat necunoscut se apropie de un copil… dar oamenilor din jur chiar că nu le păsa.

Inițial ea nu a vrut să vorbească cu mine, dar când am chemat paznicul ca să ne ajute s-o căutăm pe mama sa, a început să se calmeze. Am aflat că o cheamă Daria și că are 6 ani. I-am cumpărat ceva să mănânce, mi-a spus că nu mâncase nimic în ziua a ceea. Mama ei așa și nu a mai apărut așa că am chemat poliția. Fetița a mers cu ei, dar în adâncul sufletului simțeam că istoria noastră încă nu s-a terminat. Din fericire, am o cunoștință la poliție, care m-a ținut la curent cu situația acesteia.

Respectiv, am aflat că tatăl ei le-a părăsit încă de când Daria era mică. Bani nu prea aveau, femeia așa și nu-și terminase studiile, fiindcă a rămas însărcinată, lucru de care i-a amintit fiicei sale în fiecare zi. În acea zi ea a decis să scape de ea, prin cea mai nemiloasă metodă.

În anul 2008, împreună cu soția am reușit s-o adoptăm pe Daria. Ea avea deja 8 ani și era clasa a doua. Prietenii noștri așa și n-au înțeles de ce am făcut asta: „Să adopți un copil străin, pentru ce?”

De ce vă spun toate astea? Majoritatea celor din jur îmi spun că sunt prea sensibil, că fac prea multe pentru alții, fără să primesc nimic în schimb. Să știți că nu este așa. Eu primesc conștientizarea faptului că sunt util acestei lumi, că viața mea are un sens.

sursa

Loading...