Ce familie frumoasă are Florin Busuioc. Soția și cele două fete sunt superbe

Familia lui Florin Busuioc trece prin clipe grele după ce vedeta TV a suferit marți seara

Loading...

un infarct miocardic la Craiova, unde a jucat în piesa de teatru Central Park.

Acesta a fost operat de urgență, iar ieri a fost transferat la Spitalul Fundeni din București.

Loading...

Alături de vedetă au ajuns imediat colegii de la Pro TV, însă a fost nedezlipită de el frumoasa lui soție, Liliana, care se roagă ca tatăl fiicelor ei să-și revină.

De profesie actriță, când a aflat ce a pățit soțul ei, Liliana a plecat imediat la Craiova și a stat tot timpul alături de el.

Cei doi au împreună o familie foarte frumoasă, având două fetiţe superbe, Natalie de 15 ani şi

Catinca de 9 ani, însă îndrăgitul prezentator de la Vremea a încercat să-și țină familia cât mai departe de lumina reflectoarelor.

Florin Busuioc și Liliana s-au cunoscut la facultate, unde vedeta Pro TV i-a fost profesor.

Pentru că atracția dintre ei era foarte mare, Florin Busuioc a plecat din școală pentru a-și trăi povestea de iubire.

Florin Busuioc i-a fost profesor

„N-am avut o poveste de dragoste chiar de la început. Mi-a fost studentă. Mi se părea ciudat să-i fiu profesor şi am plecat din şcoală.

N-am putut continua şi m-am cărat, ca să zic aşa. Noi am avut o poveste din două bucăţi cumva.

Am avut o perioadă la început mai pasională, plină de furtună, dar am stabilit că nu prea

merge, prea suntem vulcanici amândoi şi ne-am despărţit o vreme.

Vreo opt-zece ani. După aceea ne-am reîntâlnit şi gata, s-a refăcut legătura”, spunea Florin Busuioc pentru adevărul.ro.

Florin Busuioc a suferit marți seara un infarct miocardic și se află în continuare internat la Institutul „C.C.

Iliescu” din Bucureşti. El a fost transferat ieri cu un elicopter Smurd de

la Clinica de Cradiologie Intervenţională din Craiova, unde a fost operat de urgență marți seara și i s-a montat un stent la inimă.

Loading...