7 motive pentru care ești mereu extenuat

Ni se întâmplă destul de des să ne trezim obosiți și nu doar într-o zi de luni. Ne ajutăm de o cafea, de o îmbărbătare, dar, după câteva ore, suntem obosiți iar. Cel mai simplu motiv pentru care se poate întâmpla asta este lipsa somnului, dar dacă mai este și altceva la mijloc?

Loading...

Nu este greu să observăm că oamenii de pe stradă sau din mjloacele de transport în comun sunt din ce în ce mai obosiți. Iată care sunt câteva dintre posibilele cauze care nu au legătură cu lipsa somnului:

1. O viață sedentară – lipsa de activitate poate fi cauza lipsei energiei, dar multe persoane susțin că sunt prea obosiți pentru a face mișcare. Oamenii de știință ne încurajează să facem cât mai multă mișcare tocmai pentru că aceasta poate reduce nivelul de oboseală.

Loading...

Pentru a te simți mai energic, înlătură comportamentul sedentar cu unul cât mai activ. Alege să mergi pe jos cât mai mult, urcă și coboară scările de oricâte ori ai ocazia și stai mai mult în picioare dacă îți permite condiția.

2. Anemia – oboseala cauzată de anemie este rezultatul lipsei de celule roșii care aduc oxigenul de la plămâni la țesut și celule. Poate că te simți slăbit și îți este greu să respiri. Anemia poate fi cauzată de o deficiență de fier sau vitamine, de pierderea sângelui sau de o boală cronică.

3. Depresie – depresia este cea mai comună condiție mentală regăsită printre oameni, iar lipsa energiei este cel mai mare și mai dificil simptom. Unele persoane nu pot adormi, în timp ce altele nu se pot trezi dimineața și dorm foarte mult timp.

Depresia te face să te simți nemotivat, trist, gol pe interior, te face să îți pierzi interesul în orice fel de activitate, îți schimbă apetitul sau greutatea.

4. Deshidratarea – ți s-a întâmplat să fii foarte obosit și prost dispus atunci când nu ai mai băut un pahar de apă de ceva vreme? Ei bine, nu este deloc ceva anormal, dacă ești deshidratat, starea ta se va schimba drastic, iar nivelul de energie va fi foarte scăzut.

Unii cercetători susțin că anumite părți din creierul tău se micșorează atunci când ești deshidratat.

5. Probleme legate de tiroidă – atunci când hormonii tiroidei o iau razna, orice activitate te va epuiza. Glanda tiroidă este regăsită în fața gâtului și produce hormoni care îți controlează metabolismul.

Prea mulți hormoni îți cresc viteza metabolismului, prea puțini o vor scădea, iar, în acest caz, te vei simți obosit, îți va fi greu să te concentrezi, mușhii te vor durea la cele mai mici activități.

6. Diabet – din ce în ce mai multe persoane sunt diagnosticate cu diabet. Zahărul, regăsit și sub denumirea de glucoză, este ca un carburant care ne alimentează corpul, iar oamenii care suferă de diabet de tip 2 au probleme atunci când nu pot folosi glucoza în mod corespunzător.

Persoanele care suferă de diabet se confruntă des cu oboseala.

7. Sensibilitățile alimentare – intoleranțele sau sensibilitățile alimentare pot cauza simptome ca iritații, probleme digestive, dureri de cap, dar oboseala este un alt simptom care este, de cele mai multe ori, trecut cu vederea.

Cele mai dese intoleranțe includ gluten, produse lactate, ouă, soia și porumb.

Loading...